www.carmeltani.ro

 Pacea lui Cristos să dăinuiască în inimile voastre

            Numele meu este Adrian. Sunt născut în Gioseni – Bacău, pe data de 18/04/1984. am intrat în mănăstire la vărsta de 20 de ani. Au trecut 5 ani şi jumătate de atunci. În această perioadă am făcut liceul şi am început facultatea de Teologie Pastorală, în prezent fiind în anul II (de filozofie).

            Sunt bucuros că trăiesc această experienţă de mănăstire, dar sunt şi mai bucuros că am reuşit să experimentez existenţa lui Dumnezeu în mod personal. Am reuşit să înţeleg planul lui Dumnezeu cu mine şi totodată să pot răspunde cu promptitudine planului său. E important ca omul să-şi găsească locul în lume, căci altfel nicăieri nu se va simţi bine. E nevoie de o continuă căutare, ca atunci când cauţi un lucru şi nu te laşi până nu-l găseşti.

            Binenţeles că, pe acest drum „al căutării” nu călătoresc singur ci sunt sprijinit de „fraţii” mei pe care de-a lungul drumului am învăţat să îi iubesc într-un mod sincer înţelegând că Dumnezeu lucrează prin toţi şi cu toţi. „De pe marginea drumului” am primit diferite îndrumări din partea „surorilor” mele care având deja experienţa vieţii consacrate îşi dădeau seama unde am nevoie de un „supliment de viteză” şi numaidecât mi-l ofereau cu bucurie. Cum orice candidat la şcoala de şoferi are nevoie de un instructor care să îi explice semnificaţia indicatoarelor întălnite în drum şi să tragă de volan pentru a nu se pierde în „mulţime”, la fel şi eu am lângă mine un bun maestru care îmi prezintă direcţia şi sensul drumului, îmi explică primele mişcări şi îmi arată primii paşi spre şi în viaţa consacrată. Alături de mine mai sunt şi „doi agenţi de circulaţie”, care, atunci când greşesc drumul neascultând de „instructorul” meu mă direcţionează şi mă informează de limitele „carosabilului”. Sunt doi preoţi minunaţi şi plini de dorinţa de a direcţiona cât mai multe suflete către Cristos. Aşa cum sper să ajung şi eu într-o zi.

            Prin aceste câteva rânduri, doresc să fac o mărturie a vocaţiei mele, a vieţii mele. Asemenea sfântului Augustin, am spus: „Te-am căutat, Doamne, şi nu te-am găsit”. Dar înţelegând că Dumnezeu locuieşte în inima mea, l-am căutat acolo şi l-am găsit. L-am întrebat: Doamne, care este voinţa Ta, ce vrei să fac? Am primit răspunsul: „Caută vocaţia! Când o vei descoperi, înţelege-o, când o vei înţelege ridicăte la statura chemării tale.”

            După un timp de „cercetare” şi după experienţa reală de Dumnezeu am răspus asemenea sfintei Tereza: „ Vocaţia mea este iubirea”. Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

            Nu-mi râmăne decât să mă las în mâinile lui Dumnezeu ca lutul în mâinile olarului, să fiu modelat de Dumnezeu şi reuşind o anumită perfecţiune să pot fi un vas ales de Domnul să pot purta cuvântul său celor însetaţi de el.

            Îi îndemn pe toţi cei care citesc (ascultă) aceste rânduri să-şi caute adevărata vocaţie, indiferent că este viaţa consacrată sau viaţa de familie, important să fructifice darul care este în ei şi care le-a fost dat, să-şi găsească locul în lume şi să fie fericiţi şi mulţumiţi de alegerea pe care au făcut-o ştiind şi fiind asiguraţi prin cuvintele Evanghelie că Dumnezeu este aproape de toţi cei care îl cheamă.

            Închei prin a mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dăruit, mai ales că s-a lăsat descoperit de inima mea şi mi-a dat harul de ai putea sluji într-un mod particular. Le mulţumesc şi tuturor celor care colaborează  la planul divin şi mă sprijină în drumul meu. Le mulţumesc şi „fraţilor” mei pe care i-am rănit de atâtea ori şi în loc să mă respingă, au suferit în taină şi au continuat să mă iubească şi să mă accepte.

            Voi cânta, Doamne, lauda ta

            Şi voi înălţa imnuri numelui tău.

            Pururi buzele mele te vor lăuda

            Şi viaţa mea ţi-o voi oferi după planul tău.