www.carmeltani.ro

pr. Mihai Augustin FOLNER, o.carm. 

         Miercuri, 18 Ianuarie 2012, începe săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Este un timp în care întreaga Biserică a lui Cristos (căci pentru Cristos există o singură Biserică chiar dacă Ea este fragmentată în multe altre biserici) este chemată să refleteze asupra importanţei unităţii sau mai bine zis a urgenţei acesteia. Acel creştin care se pune împotriva unităţii sau este indiferent faţă de această urgenţă, se pune împotriva dorinţei fierbinţi a lui Cristos care s-a rugat pentru unitatea Bisericii pe care începea să o realizeze: „Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis.” (In 17, 20-21).

            Din istoria primelor comunităţi creştine aflăm că, ceea ce a atras în Biserica lui Cristos pe păgâni sau pe cei care nu aveau nici o credinţă, a fost tocmai semnul unităţii şi al iubirii ce domnea în mijlocul comunităţilor creştine (cf. Fap 2, 42-47). Dacă dragostea fraternă şi comuniunea este semn vizibil al prezenţei lui Cristos în Biserică, vrajba şi dezbinarea oferă cu totul alt semn, iar cei care privesc la Ea şi văd astfel de lucruri, cu siguranţă le este greu să creadă în Cristos.

De aici pleacă şi urgenţa să conlucrăm fiecare pentru ca unitatea, aşa de mult dorită de Cristos, să aibă loc, nu după logica umană, care oricum nu va putea găsi o cale reală de unitate, ci după logica lui Dumnezeu, inspirată de Duhul Sfânt care susţine şi acum Biserica, chiar dacă este ea divizată.

            Cristos este unicul stăpân a Bisericii; El este capul şi întemeietorul Ei. Toţi creştinii suntem parte din Biserică dar şi slujitorii ei; prin Biserică noi îl slujim pe cel care stă la cârma Ei, pe Cristos. Totuşi Isus nu-şi impune cu forţa punctul de vedere, nu ne impune unitatea, ci ne-o propune ca unicul mijloc pentru ca unitatea Preasfintei Treimi să se poată reflecta şi în Biserică. Biserica de pe pământ trebuie să fie o imagine vie a Bisericii din ceruri, iar împărăţia pe care Cristos a venit să o instaureze între oameni nu este ceva care a venit şi a trecut ci ceva care trebuie să se realizeze mereu mai mult; este deja în mijlocul nostru, trebuie doar să-l facem vizibil. (cf. Lc 17, 20-21). În această împărăţie domneşte iubirea lui Cristos, nu egoismul oamenilor; ea este locuită de oameni sfinţi (cei din ceruri) şi de cei care merg pe drumul sfinţeniei (păcătoşii de pe pământ dar care imploră iertare şi merg pe drumul convertirii), nu de cei care trăiesc în păcat şi nu vor nicidecum să-şi îndrepte viaţa, implorând milostivirea lui Dumnezeu. Ea este împărăţia dreptăţii, a egalităţii în demnitate, a tot ceea ce face ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie viu şi adevărat între oameni.

            Situaţia actuală ne vede încă, după aproape o mie de ani, dezbinaţi în multe Biserici. Din păcate încă există din partea multora rezistenţe sau nepăsare în ce priveşte unitatea. A devenit ceva normal, ceva cu care creştinul trebuie să convieţuiască. Dar nu este aşa şi nu va fi mereu aşa. Unitatea pe care Cristos o doreşte se va realiza într-o zi; să ne rugăm ca acea zi să fie cât mai curând. Cine nu va dori acest lucru automat se va pune în-afara voinţei lui Cristos, căci nimeni nu este obligat să stea în Biserica sa, pe care El a iubit-o şi pentru care şi-a dat viaţa. Dar dacă doreşte să facă parte din Biserică atunci trebuie să se implice în mod activ pentru ca voinţa lui Cristos să fie împlinită.

            Responsabililor Bisericii le revin marea îndatorire să lupte împotriva forţelor râului care ne-au dezbinat şi în continuare ne ţin în aceiaşi situaţie, şi, conduşi de Duhul Sfânt, să meargă şi să ne conducă cu încredere pe drumul ce conduce la deplina şi adevărata unitate în aceiaşi credinţă pentru că avem acelaş Dumnezeu şi Domn, pe Isus Cristos, în comuniune cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

            Chiar dacă realitatea Bisericii creştine este vizibil destrămată de o lungă istorie ce ne-a condus pe fiecare pe un drum puţin diferit, totuşi, toţi am fost conduşi de acelaş Duh şi spre acelaş liman (mântuirea veşnică); trebuie găsit deci acel punct spre care toţi să ne îndreptăm ajungând la unitate. Acest punct de sosire ar trebui să fie cuvintele clare ale Mântuitorului, „ca toţi să fie una” dar şi experienţa paradisului unde sfinţii care ne-au precedat sunt împreună în gloria lui Dumnezeu; ei domnesc în iubirea lui Dumnezeu căci El este singurul păstor iar ei sunt singura turmă. Nu cred că cineva ar pune la îndoială că în paradis, unde unitatea Preasfintei Treimi este clar vizibilă, creştinii mai pot să creadă că pot sta despărţiţi.

            Trebuie să şi recunoaştem că s-a făcut mult dar nu destul; drumul spre unitate nu este încă concluzionat, deci trebuie continuat.

În această săptămână trebuie să ne unim forţele, iar prin rugăciunea noastră să grăbim ziua unităţii,  îmbucurând inima lui Dumnezeu.

          În slujba unităţii sunt deja puse de fiecare biserică creştină persoane înţelepte care caută soluţii şi modalităţi pentru a face posibilă această unitate; aceştia vor realiza adevărata unitatea doar dacă vor lăsa ca agentul principal să fie Duhul Sfânt iar ei să fie doar simpli executori ai voinţei lui Dumnezeu. Instrumentul de bază este Cuvântul Său, adică Sfânta Scriptură; diferenţele dintre noi să nu fie mari piedici ci bogăţii de împărtăşit iar ceea ce este greşit să fie corectat cu umilinţa caracteristică adevăratului creştin sau discipol al lui Cristos; şi să construim totul pe stânca credinţei noastre, adică pe Isus Cristos, izvorul şi ţelul întregii noastre vieţi.

Nouă, credincioşilor botezaţi, ne revine datoria sfântă de a-i susţine cu rugăciunile noastre pe cei care ne conduc, arătând că dorim unitatea trăind uniţi între noi şi, astfel, să facem ca Împărăţia lui Dumnezeu să fie în mijlocul nostru, în inimile noastre.

            Maria, Maica unităţii, cu siguranţă va mijloci pentru noi, darul unităţii. Ea, mai mult ca oricine, doreşte unitatea şi de aceia ne îndeamnă să ne rugăm şi să tindem mereu spre Ea. Fecioara Maria ne este model de unitate dar şi însoţitoare pe acest drum atât de anevoios. Ei să ne rugăm cu stăruinţă cerând mijlocire şi ocrotire, arătându-i iubirea noastră de fii ai Ei şi dorinţa ca într-o zi, sperăm cât de curând, să fim o singură turmă iar Cristos să ne fie unicul păstor, iar Ea, Maria, să fie cu adevărat Mama tuturor creştinilor uniţi în aceiaşi credinţă şi iubire.