www.carmeltani.ro

Stanislao Luigi Martin (1823-1894), tatăl Terezei

Fiul unui oficial napoleonic, profund creştin, a avut un temperament de artist : contemplativ, ordonat, precis şi metodic. Încă din tinereţe a intrat la "rafinatele arte mecanice de ceasornicărie" şi s-a perfecţionat la Strasburg(1842-1845) unde a învăţat limba germană. Nu a frecventat studiile superioare, dar a fost un autodidact, privilegiind lectura lui Chateaubriand, Lamartine şi a Bibliei.

În 1845 a decis să intre la mănăstire, dar nefiind acceptat, pentru că nu era destul de bine pregătit din punct de vedere cultural, a tentat să studieze, dar sănătatea nu i-a permis acest lucru. S-a transferat la Paris pentru a se realiza în practica comercială de ceasornicărie, ocupaţia sa anterioară.

În 1850 a cumpărat o casă la Alençon şi a deschis un magazin de bijuterie şi ceasornicărie. Până la 1858 a muncit neobosit, câştigând o situaţie de respect şi o economie liniştită.

Viaţa sa se realiza în muncă, în pietatea religioasă, sfânta liturghie, adoraţia lunară, ca membru al conferinţei vincenţinilor, circulului catolic şi practirea pomenii. Singura sa distracţie era pescuitul.

Zelia Guerin (1831-1877), mama Terezei

Zelia a fost fiica unui oficial şi nepoata unui preot care s-a distins pentru eroicitatea sa, părintele Guglielmo Marino Guerin, şi care nu a făcut jurământ guvernului constituit de revoluţia franceză. Constituţia sa fizică delicată şi o copilărie lipsită de afect şi de iubire a umplut de melancolie întreaga sa viaţă. Ea a scris fratelui său aceste rânduri: "Copilăria mea, tinereţea mea au fost triste, ca o mantie de doliu, pentru că dacă mama te alinta cu atenţii, cu mine, tu ştii, era foarte severă; ea, deşi foarte bună, nu a reuşit să mă accepte şi astfel am suferit mult în inima mea".

A fost elevă la surorile Sfintelor Inimi, pentru câţiva ani, obţinând rezultate şcolare foarte bune. La vârsta de 20 de ani a cerut să intre la surorile Sf. Vincenţiu de Paoli, dar nu a fost acceptată cu motivul că este o persoană foarte fragilă.

Din 1851 s-a dedicat confecţionării mileurilor "d’Alençon” frecventând o şcoală de broderii. Doi ani mai târziu, la sfârşitul lui 1853 a devenit în mod oficial: "fabricantă a punctului Alençon". Cu sprijinul surorii sale Elisa a stabilit relaţii comerciale cu un număr mare de comercialişti la Paris şi a contribuit la prosperitatea economiei familiei.

Zelia era o tânără fragilă, brunetă, slabă, foarte sensibilă, foarte inteligentă, pricepută în coordonarea activităţii muncitoarelor sale care lucrau în casa sa, făcând broderie de Alençon. O persoană rezervată, sinceră şi fidelă la practicile religioase.

În aprilie din acelaşi an, Zelia, din inspiraţie divină, aşa cum ea însăşi spunea, în timp ce era pe podul San Leonardo bijutierul-ceasornicar Martin de 35 de ani, a auzit o voce misterioasă în inima sa: "Pe acesta ţi l-am pregătit ţie". Începu în acest fel să-l cunoască pe Luigi Martin.

Cei doi tineri nu întârziară să se stimeze şi să se iubească. Logodna religioasă a sigilat angajarea reciprocă şi, trei luni după prima întâlnire, pe 13 iunie 1858, la miezul nopţii, Luigi Martin de 35 de ani şi Zelia, de 25 de ani, s-au unit înaintea lui Dumnezeu, în Biserica Notre-Dame. Aproximativ 10 luni au convieţuit ca fraţi, iar în urma sfătuirii cu un preot, au decis să aibă mulţi copii: în 13 ani au avut 9 copii.

 Familia Martin-Guerin

Contrariu majorităţii familiilor epocii când femeia rămânea în casă pentru a se îngriji de casă şi copii, şi soţul, capul familiei, căuta susţinerea cu munca, atât Martin cât şi Guerin continuau cu muncile respective pe care le exercitau înainte de căsătorie cu toate că Zelia a născut 9 copii.

Munca, sănătatea nu prea bună, grija familiei, nu au pus niciodată în criză maternitatea Zeliei. Ea s-a demonstrat mereu o femeie entuziasmată de maternitatea sa, puternică şi tolerantă în greutăţile care le întâlnea în menţinerea casei, a copiilor şi a profesiei, şi curajoasă, în faţa pierderii iubiţilor săi copii(doi băieţi şi două fete).

Ritmul vieţii familiare, de la căsătorie la naşterea Terezei, a fost intens. Soţul, în munca sa la magazinul de bijuterie-ceasornicărie sau în călătorii de afaceri la Paris şi în alte oraşe, în Biserică pentru celebrările duminicale, în casă cu fetele, toţi concentraţi în familie, cu excepţia obligaţiilor externe care necesitau contrariul. Împreună, soţia, soţul şi fiicele, toţi erau orientaţi doar la obligaţiile religioase, familiare şi profesionale.

Cuplul Martin-Guerin era de reputaţie între persoanele bogate, religioase şi pioase. Cei doi se completau. El era mereu corect cu toţi, generos în pomană cu cei săraci, rezervat şi atent, protejându-şi fiicele de tot ce putea să le îndepărteze de principiile morale şi religioase în care credeau. Zelia era o femeie energică şi sigură în educaţia fiicelor, exigentă şi intolerantă cu vanitatea şi luxul, chiar dacă avea gust pentru frumos şi armonie. Doamna Martin era o persoană de mare referinţă în casă pentru poziţia sa clară în educarea fiicelor. Ea dorea să aibă mulţi copii pentru a popula cerul, şi să aibă unul care să fie preot şi misionar.

Mărturia fiicei Celina rezumă spiritul creştin al cuplului: "Ceea ce m-a impresionat la părinţii mei a fost detaşarea de toate lucrurile pământeşti".

În sinteză, putem spune că ambientul Terezei era liber de toate excesele, dar elementele bazilare, preferinţa pentru forme staticamente vizibile în viaţa religioasă, cultul poruncilor, condamnarea întregului modernism, stima mare a formelor de viaţă monastică, emergeau în mod deschis în viaţa de familie.

Luigi Martin era un om reflexiv, idealist şi romantic, exact contrariul soţiei Zelia, care continua să proiecteze visul ei de mănăstire în fiicele sale. În toate, Zelia a fost elementul cel mai puternic, capul familiei.