www.carmeltani.ro

TereZa de Lisieux ,

Sinteză armonioasă a Naturii şi a Harului

sr. Cecilia Tada, cmst

Traducere de sr. Cristina Budău, cmst

 Introducere

Când Tereza de Lisieux primeşte ordinul să scrie memoriile  copilăriei, adolescenţei şi vieţii din Mănăstire, începe să povestească istoria sa personală asemenea cuiva care deţine in mâinile sale o comoară preţioasă, adică, propria sa viaţă.

Ea lasă să se perceapă conştiinţa sa, încă din copilărie, aceea că va trebui să ajungă la un obiectiv, să depăşească obstacole şi să-şi împlinească destinul. În acest drum, Tereza este personificarea persistenţei si a perseverenţei şi nimic nu o îndepărtează de ceea ce în intimitatea sa mişcă gândurile, sentimentele şi acţiunile sale.

Tereza rămâne surprinsă de transformarea ce a avut loc în ea în timpul scrierii memoriilor sale, făcute din ascultare. Concluzia putea să fie mult diferită, putea să fi atins un alt rezultat, putea să se fi pierdută şi dezorientată în tumultul atâtor traume; totuşi, în strângerea roadelor tuturor eforturilor care i-au fost posibile, ea atribuie totul acţiunii harului, unită cu voinţa sa de a depăşi toate limitele. Ea însăşi recunoaşte că nu i-a fost uşor să ajungă la punctul la care a ajuns: "Mă aflu într-un moment al existenţei mele de unde pot să dau o privire asupra trecutului. Sufletul meu s-a maturizat în mijlocul încercărilor exterioare şi interioare." Tereza se priveşte în oglinda care este Isus Cristos şi vede reflectată în imaginea iubită de ea însăşi, roadele pentru care a luptat atât de mult în timpul acestor ani. Nu-i vine să creadă că a ajuns la acel punct şi, inima sa acum, în pace şi în linişte se odihneşte, de-abia mai bate de mulţumire faţă de Dumnezeu.

La sfârşitul vieţii sale, ea însăşi se admiră ca o operă mai întâi a Creatorului şi începe să cânte ceea ce va repeta în veci: "milostivirile Domnului". Conştientă de cât de mult a costat-o să fie protagonista acestei opere, are conştiinţa harului care  a lucrat în ea venind în întâmpinarea efortului şi colaborării sale: "mi se pare că, dacă o floricică ar putea să vorbească, ar spune în mod simplu ceea ce Bunul Dumnezeu a făcut pentru ea, fără a încerca să ascundă binefacerile sale: cu pretextul unei umilinţe false nu ar spune decât că este nefericită şi fără parfum, că soarele i-a luat toată prospeţimea şi că furtunile i-au rupt vârful când în schimb ar recunoaşte în sine tot contrariul. Floarea care va povesti istoria sa se bucură să facă cunoscute grijile cu totul gratuite ale lui Isus". Este convinsă de cât de preţioasă a devenit în ochii lui Dumnzeu şi a oamenilor.

Tereza trece printr-un proces de reprezentare pozitivă de sine. Dialogul pe care îl întreprinde la nivel personal este mereu constructiv, căutând voinţa lui Dumnezeu pentru "a fi ceea ce El doreşte să fim". Nimic nu o distrage sau o determină să se sustragă cât de puţin de la această căutare.

 1. Context şi ambient

-          Stanislao Luigi Martin (1823-1894), tatăl Terezei, Zelia Guerin (1831-1877), mama Terezei si Familia Martin-Guerin

2. Traume şi super-protecţie, semne ale copilăriei

3. Stăpânire de sine, depăşirea nevrozei

4. Determinare determinată

 5. Decizie şi structurare a personalităţii în credinţă

 6. A avea aceleaşi sentimente ale lui Isus Cristos