|
Regula
Ordinului Fraţilor
Preafericitei Fecioare Maria
de pe Muntele Carmel
Albert, prin harul lui Dumnezeu chemat a fi Patriarh
al Bisericii din Ierusalim, iubiţilor fii în Cristos,
B. şi ceilalţi eremiţi, care sub a lui ascultare
locuiesc în preajma Izvorului, pe Muntele Carmel,
salutare în Domnul şi binecuvântare de la Duhul Sfânt.
De multe ori şi în multe feluri, Sfinţii Părinţi au
stabilit cum fiecare, indiferent de Ordinul în care
s-ar găsi sau de felul de viaţă călugărească ce şi-ar
fi ales, trebuie să trăiască în urmarea lui Isus
Cristos şi să-i slujească cu fidelitate lui, cu o
inimă curată şi cu o bună conştiinţă.
Totuşi, întrucât ne cereţi să vă dăm, în conformitate
cu hotărârea voastră, o normă pentru viaţă, după care
va trebui să vă orânduiţi pe viitor:
Stabilim, înainte de toate, să aveţi ca Prior pe unul
dintre voi, care să fie ales în această funcţie prin
consimţământul unanim al tuturor, sau al părţii mai
numeroase şi mai mature; acestuia fiecare dintre
ceilalţi să-i promită ascultare şi, odată promisă, să
se străduiască a o pune în practică, împreună cu
sfânta curăţie şi cu renunţarea la proprietate.
Veţi putea avea locuinţe în locuri mai retrase sau
unde acestea vă vor fi date, potrivite însă şi
adecvate pentru observarea vieţii voastre călugăreşti,
după cum le va părea oportun Priorului şi fraţilor.
De asemenea, în funcţie de starea aşezământului în
care veţi fi hotărât să locuiţi, fiecare dintre voi să
aibă o chilie separată, aşa cum îi va fi încredinţată
fiecăruia prin dispoziţia Priorului însuşi şi cu
consimţământul celorlalţi fraţi sau al părţii mai
mature.
În aşa fel însă, încât să puteţi consuma în
refectoriul comun alimentele ce vă vor fi oferite,
ascultând împreună, când se va considera potrivit,
lectura vreunui fragment din Sfânta Scriptură.
Nu este îngăduit nici unuia dintre fraţi, decât doar
cu permisiunea Priorului în funcţie, să se mute din
locuinţa încredinţată lui sau să o schimbe cu
altcineva.
Chilia Priorului să fie în apropiere de intrarea
aşezământului, aşa încât el să fie primul care să-i
întâmpine pe cei care vin acolo din afară; şi apoi
toate câte trebuiesc făcute să se facă conform cu
voinţa şi dispoziţia lui.
Fiecare să rămână în chilia proprie sau în apropierea
ei, meditând zi şi noapte la legea Domnului şi veghind
în rugăciune, în afara cazului când este ocupat cu
alte treburi justificate.
Aceia care ştiu să spună Orele canonice împreună cu
clericii, să le zică conform cu prescrierile Sfinţilor
Părinţi şi cu obiceiurile aprobate de Biserică. Cei
care însă nu ştiu să le spune, să zică de 25 de ori
Tatăl nostru în timpul privegherii nocturne, cu
excepţia duminicilor şi a zilelor de solemnitate,
pentru care stabilim ca numărul prescris să fie dublat,
astfel încât să se spună de 50 de ori Tatăl nostru.
Aceeaşi rugăciune să fie spusă de 7 ori pentru Laudele
de dimineaţă. Iar pentru celelalte Ore, să se spună
tot de 7 ori pentru fiecare Oră aceeaşi rugăciune,
excepţie făcând la Vespere, când ea trebuie să fie
spusă de 15 ori.
Să nu spună nici unul dintre fraţi că un anumit lucru
este proprietatea sa, ci toate să le aveţi în comun,
şi să fie distribuite fiecăruia după trebuinţele sale
prin mâna Priorului, sau de către fratele desemnat de
el în această funcţie, ţinând cont de vârsta şi de
nevoile fiecăruia.
În măsura în care ar fi necesar, veţi putea deţine
măgari sau catâri, ori să vă ocupaţi de creşterea unor
animale sau păsări.
Oratoriul să se construiască, în modul cel mai
potrivit, în mijlocul chiliilor; şi acolo trebuie să
vă reuniţi în dimineaţa fiecărei zile pentru a asculta
Sfânta Liturghie, unde se va putea face în modul
cuvenit.
De asemenea, în zilele de duminică ori în alte zile,
reuniţi-vă, dacă va fi nevoie, pentru a trata împreună
despre respectarea Ordinului şi despre mântuirea
sufletelor; iar cu această ocazie, să se corecteze cu
dragoste lipsurile şi greşelile ce eventual vor fi
fost descoperite la vreunul dintre fraţi.
Să observaţi apoi postul în toate zilele, cu excepţia
duminicii, de la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci
până la duminica Învierii, în afara cazului când boala
sau vreo slăbiciune a trupului ori vreo altă cauză
dreaptă sfătuieşte să se întrerupă postul, pentru că
nevoia nu are lege.
Să vă abţineţi de la consumarea cărnii, afară doar de
nu va trebui să o luaţi ca remediu pentru vreo boală
sau vreo slăbiciune firească. Şi deoarece, găsindu-vă
pe drumuri, vă este foarte adesea necesar să cerşiţi,
în afara aşezămintelor voastre puteţi să consumaţi şi
mâncăruri gătite cu carne, pentru ca să nu fiţi o
greutate pentru cei care vă găzduiesc; iar pe mare vă
este permis să vă hrăniţi şi cu carne.
Apoi, deoarece viaţa omului pe pământ este o luptă şi
toţi aceia ce voiesc să trăiască cucernic în Cristos
vor trebui să sufere persecuţii, iar, în afară de
aceasta, întrucât potrivnicul vostru, diavolul, ca un
leu răcnind vă dă târcoale, căutând pe cine să sfâşie,
străduiţi-vă cu toată grija să îmbrăcaţi armele lui
Dumnezeu, pentru ca să puteţi rezista împotriva
uneltirilor duşmanului.
Trebuie să vă încingeţi mijlocul vostru cu brâul
curăţiei; iar pieptul să vi-l întăriţi cu gânduri
sfinte, căci este scris: gândul sfânt te va păzi
nevătămat. Îmbrăcaţi-vă cu platoşa dreptăţii, pentru
ca să puteţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată
inima, din tot sufletul şi din toată puterea voastră,
iar pe aproapele vostru ca pe voi înşivă. În toate
împrejurările să vă luaţi pavăza credinţei, cu care
veţi putea stinge toate săgeţile de foc ale celui rău:
de fapt, fără credinţă este cu neputinţă să fiţi
plăcuţi lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, trebuie să vă
puneţi pe cap coiful mântuirii, astfel încât să
aşteptaţi mântuirea de la unicul Mântuitor, care va
elibera pe poporul Său din păcatele sale. În sfârşit,
sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, să
locuiască din belşug pe gura voastră şi în inimile
voastre; iar toate câte trebuiesc făcute, să le faceţi
în numele Domnului.
Trebuie să vă îndeletniciţi cu vreo muncă, astfel
încât diavolul să vă găsească întotdeauna ocupaţi şi
să nu poată intra în sufletele voastre din cauza
lenevirii voastre. Aveţi în aceasta învăţătura şi
totodată exemplul fericitului Apostol Paul, prin gura
căruia vorbea Cristos şi care a fost pus de către
Dumnezeu şi dat ca predicator şi învăţător pentru
neamuri în credinţă şi în adevăr; urmându-l pe el nu
veţi putea greşi. Am trăit printre voi – spune el –
lucrând noaptea şi ziua, cu muncă şi cu trudă, pentru
a nu fi povoară vreunuia dintre voi; nu pentru că n-am
fi avut dreptul, ci pentru a vă da în noi înşine un
exemplu de urmat. De fapt, atunci când eram la voi, vă
dădeam această poruncă: dacă cineva nu vrea să
muncească, acela nici să nu mănânce. Dar am auzit că
unii dintre voi trăiesc în mod dezordonat, nefăcând
nimic. Unora ca aceştia, noi le prescriem însă, şi-i
îndemnăm în Domnul Isus Cristos, ca să-şi mănânce
pâinea lor muncind în tăcere. Această cale este sfântă
şi bună; umblaţi într-însa.
Apostolul recomandă de aceea tăcerea, atunci când
prescrie să se muncească în tăcere; la fel afirmă şi
Profetul: cultul dreptăţii este tăcerea; şi iarăşi: în
tăcere şi în speranţă va fi puterea voastră. Hotărâm
aşadar ca, după ce aţi spus Completoriul, să observaţi
tăcerea până ce veţi fi spus Ora întâi a zilei
următoare. În celălalt timp, cu toate că nu vă este
prescrisă observarea scrupuloasă a tăcerii, trebuie
totuşi să evitaţi de a vorbi prea mult, pentru că,
după cum stă scris şi după cum nu mai puţin ne învaţă
experienţa: în prea multa vorbire nu va putea lipsi
nici greşeala; şi: cine vorbeşte cu nesocotinţă o face
spre pieirea lui. Tot aşa: cine întrebuinţează multe
cuvinte îşi păgubeşte propriul său suflet. Iar Domnul
spune în Evanghelie: pentru orice cuvânt deşert, pe
care-l vor rosti oamenii, ei vor da socoteală în ziua
judecăţii. Fiecare deci să-şi măsoare bine cuvintele
sale şi să-şi pună pază severă gurii sale, ca nu cumva
să alunece şi să cadă în greşeală prin limba sa, iar
căderea lui să-i fie de nevindecat şi să conducă la
moarte. Să-şi păzească cu Profetul căile sale, pentru
a nu săvârşi greşeli cu limba sa; şi să se străduiască
a observa cu sârguinţă şi cu atenţie tăcerea, în care
se găseşte cultul dreptăţii.
Iar tu, frate B., şi oricine după tine va fi numit
Prior, să aveţi întotdeauna în minte şi să observaţi
prin fapte ceea ce Domnul spune în Evanghelie: Oricine
vrea să fie mai mare între voi, va fi servitorul
vostru, iar cine vrea să fie cel dintâi, va fi
slujitorul vostru.
Şi voi toţi, fraţilor, să-l cinstiţi cu umilinţă pe
Priorul vostru, recunoscând în el, mai mult decât el
însuşi, pe Cristos, care l-a pus pe el înspre
conducerea voastră, şi care le spune capilor
Bisericilor: Cel ce vă ascultă pe voi, pe mine mă
ascultă, iar cel ce vă dispreţuieşte pe voi, pe mine
mă dispreţuieşte. Astfel, nu va trebui să daţi
socoteală pentru că nu l-aţi onorat, ci vă veţi merita
cu ascultarea premiul vieţii veşnice.
Am scris pe scurt pentru voi aceste lucruri,
stabilindu-vă norma vieţii voastre, conform căreia va
trebui să trăiţi. Dacă însă vreunul va fi făcut mai
mult, Domnul însuşi, la reîntoarcerea Sa, îl va
răsplăti pe el; totuşi să se păstreze o discreţie,
aceasta fiind moderatoarea virtuţilor.
mergi sus |